16 Dec

Make-up în funcție de culoarea părului

Știai că îți poți alege machiajul din ziua nunții și în funcție de culoarea părului? Pentru un make-up cu adevărat desăvârșit și personalizat, nu este de ajuns să îți potrivești machiajul doar după culoarea ochilor. Fie că ești blondă, brunetă, șatenă sau roșcată cel mai important lucru este să arăți impecabil și cât mai elegant.

Pentru părul blond
Cea mai bună opțiune pentru miresele cu părul blond, este un look natural, care să scoată în evidență frumusețea naturală. Pentru un look mai sofisticat, le recomand viitoarelor mirese un smokey eyes, în nuanțe de gri sau negru, cu accente argintii. De exemplu, dacă rochia de mireasă are elemente argintii, make-up artistul ar putea integra puține reflexe argintii în smokey eyes.
De asemenea, trebuie să aveți grijă ca sprâncenele să nu fie mult prea închise, ci maxim două nuanțe mai închise decât culoarea părului. Pentru blondul platinat, alegeți nuanțe mai reci; pentru blondul miere sau caramel puteți opta pentru nuanțe aurii, care conferă versatilitate machiajului.

păr blond

Pentru părul închis la culoare
Caramel, hazelnut, nuga, negru … oricare ar fi nuanța părului tău, regulile sunt generale pentru această categorie. Părul închis la culoare are nevoie de un ten uniform pentru un look armonios. Fondul de ten trebuie să fie pro-longwear, cu acoperire foarte bună, dar fără să creeze un aspect de mască. Oricât de mult ți-ar plăcea un look natural, ca să ieși bine în poze ai nevoie de un fond de ten de calitate.
Folosirea unui blush discret sau bronzer va conta foarte mult la aspectul final. Dar trebuie să ai grijă să eviți nuanțele care bat spre portocaliu, dacă ai tenul prea deschis.
Brunetele sunt cele mai potrivite pentru a purta un ruj roșu, dar și nuanțele de maro, plum sau scorțișoară pot crea un look special. Miresele cu părul închis la culoare ar trebui să evite nuanțele de roz deschis sau perlat.

par inchis la culoare

Pentru părul roșcat
Este destul de dificil să găsești sfaturi de makeup pentru roșcate, de aceea vă voi dezvălui sfaturile pe care le-am dat eu mireselor cu care am colaborat. Unul dintre trucurile mele favorite este folosirea eyeliner-ului maro, în loc de negru. Indiferent ce nuanță de roșcat ai, că este natural sau vopsit, maro-ul se potrivește întotdeauna perfect. În ceea ce privește fardul de pleoape, culorile peach sau plum fac un joc de culori armonios. Fondul de ten mineral este recomandat roșcatelor naturale, care au pistrui, deoarece au ceva unic și nu cred că ar trebui ascunși.

par roscat

No Comments

Join The Conversation

Anca Pop Wedding and Event Planner

Obține o ofertă personalizată
Call us:  +40 742 781 128
Email us:  office@ancapop.ro